Așa s-a făcut  am intrat cu amicul meu, Mihnea, pe ușa Hotelului Capitol din București, unde aveau  aibă loc niște prelegeri ale unor sportivi de renume: Roderick Riddle, Vlad Tănase, Radu Păltineanu și Tiberiu Ușeriu. Nu voi nega  cel din urmă m-a atras foarte tare la acest seminar și  nu aveam nici o idee despre ceilalți trei, dar eram dornic să cunosc.

Au fost câteva minute moarte până  înceapă prelegerea lui Vlad, în care tot ce-mi doream era  îl aud pe Tibi vorbind. Dar   fiu sincer, habar nu am ce mai puteam  aud nou, eu deja urmărindu-i toate aparițiile în online, radio și TV, citindu-i cartea și deja știind în linii mari povestea lui.

Acum, chiar  bucur  am întârziat (și am pierdut prelegerea lui Tibi), pentru  așa am acordat toată atenția mea altor două prelegeri: una, a lui Vlad Tănase, care m-a impresionat prin simplitatea și realitatea cu care m-a lovit și care a binevoit  îmi răspundă la întrebările ce le vei vedea mai jos și cea a lui Radu Păltineanu, care a fost un boom de inspirație.

Despre Vlad, ce  putea spune, decât  a început  alerge dintr-o joacă acum jonglează cu trei cifre,  după prima lui cursa a băgat o shaorma și o bere la Dristor Kebap și  a vorbit despre ceea ce face cu o emoție care a reușit   sensibilizeze,   inspire,  îmi amintească  sunt pe calea cea bună și eu pot și  ar trebui  vreau mai mult.

Ah, unii ar considera menționabil  Vlad a obținut locul 3 la cursa 6633 Arctic Ultra, în 2016; el, alături de Andrei Roșufiind primii oameni din istoria cursei, care au terminat cursa cot la cot, după ce au parcurs 563.27km la temperaturi de -50ºC, nedespărțițiAventură în sine este fantastică, dar nu acolo am vrut  duc discuția.

Tot ce pot spune, este că Vlad pare și este un om de ispravă.


Boști: Găsesc atractive toate realizările tale și pot deduce unele din viitoarele tale planuri. Te felicit cât se poate de sincer pentru toate. Știu  este foarte multă muncă în spate – pasiune, compromisuri, urcușuri și coborâșuri, dar sunt foarte curios de ceva. Știu  ești un ultramaratonist, pot vedea  ești un iubitor al sportului și  ești numit nebun de majoritatea oamenilor, care nu înțeleg acest sport, dar spune-mite rog, cine ești tu?

Vlad Tănase: Sunt un simplu om ca oricare altul, cu o viață normală ca oricare alta. Doar că am această pasiune: alergatul. Acum presupun că ceea ce mă separă de cei care aleargă doar de plăcere este că eu am ales să duc această pasiune la nivelul următor. Dar este în continuare doar o pasiune, una care deși îmi mănâncă destul de mult timp, acela este timpul meu. Aleg să nu dorm 8 ore, spre exemplu, ci să dorm 6 și 2 să fac sport. Aleg să spun că „Voi face asta!”, nu că „Ce drăguț ar fi dacă mi-ar ieși asta.” Sunt așadar destul de determinat când demarez un proiect de orice natură ar fi acesta. Dar iarăși, cred că astfel de caracteristici precum determinarea, spre exemplu, sunt în fiecare dintre noi, doar că proporțiile variază. Sumarizând, Vlad Tănase este un om normal care, în opinia unora, face lucruri anormale.

2. Când a fost prima întâlnire cu alergarea; cum a început povestea și de ce ai ales  perseverezi în acest sport? Mai alte sporturi pe care le practici cu o pasiune similară? De ce alergi?

Prima întâlnire cu alergarea ca sport, nu în cadrul altui sport precum fotbalul, a fost acum vreo 6 ani. Atunci, alături de colegii mei de birou, am participat la proba de 10 km din cadrul Semi-maratonului București. Așa a început totul. Am ales însă să continui nu pentru că îmi doream un corp sănătos, ci pentru că am vrut să văd dacă pot mai mult. Așa că următoarea cursă a fost proba de 21 km din cadrul Maratonului Internațional București, în același an. Aceasta a fost cursa care a schimbat ceva acolo înăuntrul meu și spun asta pentru că pe parcursul ei am simțit că am accesat cumva, fără să știu nici până astăzi cum, resurse latente, nebănuite. Îmi amintesc că spre finalul cursei de-abia mă mai mișcam, atât eram de obosit. Am continuat însă, am mers înainte. Dintr-o dată, parcă împins de la spate, am reînceput să alerg fără nicio problemă. De parcă creierul ar fi încercat să mă oprească și dacă a văzut că n-a reușit și-a spus: „Hai, dă-i înainte că nu mă înțeleg cu ăsta.” În plus, odată cu creșterea distanțelor, ajungi să experimentezi niște trăiri care cu greu pot fi redate în cuvinte.

Pe lângă alergare îmi place de asemenea triatlonul și pescuitul pe care le practic ori de câte ori am ocazia.

De ce alerg? Mi-am pus adesea întrebarea asta. În cuvinte puține, alerg pentru că acest sport mă disciplinează, mă cizelează ca om și îmi oferă în permanență posibilitatea să mă redescopăr. În plus, după cum am spus, sentimentele pe care le ai și trăirile pe care le experimentezi când alergi distanțe lungi, sunt ceva extraordinar. Orice traumă sau durere suportată în antrenamente sau în cursă pălește în comparație cu beneficiile pe care le obțin participând la evenimente de anduranță.

(Vlad Tănase, Andrei Roșu, Tiberiu Ușeriu – de la stânga la dreapta)

3. Sunt de acord  nu există un tipar al alergătorului, iar profesioniștii au stabilit de comun acord  fiecare alergător trebuie  își găsească propria rețetă, dar care consideri  sunt aptitudinile principale ale unui alergător?

Aș putea să îți ofer câteva linii generale privind alergătorii amatori de anduranță, pentru că nu sunt și nici nu îmi doresc să devin un alergător profesionist. Așadar poate cele ce urmează sunt banalități sau lucruri pe care unii alergători mai experimentați decât mine le-ar găsi irelevante. Cred că aptitudinile principale ale unui alergător de anduranță sunt determinarea, smerenia și adaptabilitatea. Fără determinare, vei renunța uneori chiar înainte de a începe. Fără smerenie vei fi îngenunchiat de realitatea care adesea te surprinde. Fără adaptabilitate nu vei reuși să mergi mai departe atunci când opreliștile ți se vor părea insurmontabile.

4. Să presupunem prin absurd  ai putea schimba absolut orice în viața ta: un eveniment, o întâlnire, o caracteristică a ta. Ce ai alege  schimbi sau  faci diferit? Ce ai alege  repeți trăiești sau  știi?

Poate pare ciudat, dar chiar nu mi-aș dori să schimb absolut nimic. Desigur că sunt experiențe mai puțin plăcute sau momente de care îmi aduc aminte cu drag. Dar consider că absolut tot ce mi s-a întâmplat bun sau rău, toate experiențele prin care am trecut, m-au sculptat și m-au adus la „modelul” actual care desigur că poate fi îmbunătățit. Dar în niciun caz acest lucru nu cred că s-ar putea realiza repetând sau ștergând/înlocuind anumite experiențe. Sunt cine sunt și sunt mulțumit și împăcat cu mine astăzi. Mâine nu știu ce va mai fi. Cred cu tărie că totul se întâmplă cu un motiv.

5. Când erai în clasele primare, îți amintești ce i-ai spus învățătoarei  vrei  te faci când vei fi mare?

Îmi amintesc că i-am spus, așa cum le-am spus și părinților mei, că vreau să mă fac pescar.

6. Care sunt modelele tale în viață și în cariera sportivă?

Nu am un model anume, unul la privirea căruia să spun: „Ca el/ea vreau să devin!” Am însă multe modele, mulți oameni pe care îi apreciez profund și de la care aș vrea să iau anumite trăsături. Nu aș vrea însă să le dau numele pentru că nu aș reuși să îi enumăr pe toți și astfel m-aș simți cumva părtinitor.

7. Ce rol are pregătirea mentală în obținerea performanțelor și cum te-a ajutat  nu te dai bătut?

Pregătirea mentală este cheie; aș îndrăzni chiar să spun că în anumite concursuri este 80% din tot ce înseamnă pregătire. Tăria mentală este oarecum adânc înrădăcinată în fiecare dintre noi însă ea se și antrenează. Fără un psihic puternic ești pierdut în astfel de curse.

8. Motto-ul tău este: “Trebuie  vrei, nu  îți dorești, aici e cheia…”. Cum l-ai descoperit?

L-am trăit pe propria piele pentru că adesea aveam situații în care îmi doream chestii, dar nu făceam nimic în scopul de a le obține, era ca și cum le așteptam să vină. Dacă într-adevăr voiam ceva, am observat că și obțineam acel lucru. Așa mi-am dat seama de acest motto a cărui aplicabilitate este și mai pregnantă în sportul de anduranță. Pentru că dacă doar îți dorești să finalizezi un concurs, vei fi tentat să nu te pregătești adecvat, iar la prima piedică din timpul cursei îți vei pune întrebarea: „Dar de ce mă chinui singur?” În acele momente, trebuie să vrei să mergi mai departe pentru că dacă doar îți dorești asta, s-ar putea să nu reușești.

9. Care au fost două-trei dintre momentele cheie ale vieții tale – în care ai simțit  ai renăscutîn care ai avut o revelațieîn care ai crezut  este “game over”?

Am trecut prin multe astfel de momente până astăzi, dar dacă ar fi să mă gândesc la câteva care au legătură cu sportul pe care îl practic, primele care îmi vin în minte s-au întâmplat la 6633 Arctic Ultra. Acolo, în timpul acelui concurs am simțit că totul s-a încheiat doar pentru a o lua iarăși de la început, de cel puțin 5 ori în timpul celor 7 zile și 10 ore de concurs. Acolo am abandonat și am reînceput cursa de multe ori pe parcursul ei. N-aș putea însă să ți le descriu pe fiecare în parte. Pot spune doar că am suferit atât de mult încât am fost tăvălit la maximum. Am plâns, apoi m-am ridicat și am continuat.

10. Descrie-mi o cursă diferită față de restul, construită peste limitele umane.

Nu cred că există așa ceva pe planetă sau cel puțin eu nu am auzit de o astfel de cursă. De ce spun asta? Pentru că o cursă construită peste limitele umane ar presupune o cursă care nu a fost finalizată de nimeni până acum. Dacă a avut fie și doar un singur finisher, acea cursă nu mai poate fi catalogată ca fiind peste limitele umane. Există totuși multe curse peste limitele umane „normale”, iar dacă ar fi să dau câteva nume din cele la care am luat parte acelea ar fi 6633 Arctic Ultra sau The Brutal.

11. Un moment în care ai plâns sincer, din tot adâncul sufletului?

Doar unul? Au fost foarte multe… Sunt un tip sensibil, chiar sunt. Am plâns adesea atunci când am pierdut oameni apropiați mie și am plâns adesea în concursuri, atunci când simțeam că am ajuns la limită și că acolo este sfârșitul. Nu văd nimic rău în a plânge pentru că plânsul este până la urmă un mecanism de descărcare, o consecință a unor trăiri antagonice: fericire sau tristețe.

12. Poți descrie un detaliu atât de nesemnificativ, a cărui prezența  nu o remarci, dar a cărui lipsa  o constați numaidecât?

Sunt multe astfel de detalii care par nesemnificative în viața de zi cu zi, dar pe care atunci când nu le mai avem, le ducem lipsa, precum un pat moale sau periuța de dinți. Pentru că seara când mergem la odihnă, nu conștientizăm că mergem către pat, că ne așezăm pe el și că este cald și moale. Ne dăm însă seama de asta atunci când suntem nevoiți să ne odihnim în frig, afară, spre exemplu. La fel și cu periuța de dinți.

13. Care este cea mai mare învățătură de viață pe care ai învățat-o din 6633 sau din orice altă sesiune de alergare?

Am învățat multe din toate evenimentele la care am participat pentru că ele nu sunt numai curse, competiții sportive, ci experiențe de viață. Am învățat că niciodată nu ești singur chiar dacă alergi singur și nu ai pe nimeni fizic lângă tine la un moment dat. Ai oameni acasă care se gândesc la tine. Am învățat să prețuiesc lucrurile mici în viață. Am învățat că avem un potențial enorm și că doar noi ne punem piedici în calea noastră. Am învățat că pot orice.

14. Care sunt planurile tale de viitor?

Sunt, ca întotdeauna până acum, concentrat pe familie și pe carieră. Din perspectivă sportivă îmi voi alege concursuri care să mă stimuleze să ies afară din casă la antrenamente, dar care nu îi vor influența pe cei dragi mie pentru că ei sunt prioritari. Încă nu mi-am stabilit provocările sportive pentru 2019, toate la timpul lor.

15. Care a fost cea mai amuzantă întâmplare din cariera ta de alergător?

Prima de care îmi amintesc este legată de UltraBalaton, un ultra-maraton în Ungaria, pe asfalt, de 220 km non-stop. Îmi amintesc că pe la kilometrul 160-170, aflându-mă într-o stare psihică degradată, încercam să caut tot felul de motive și căi nu ca să abandonez, ci ca să trișez. Mă gândeam să iau o mașină, să mituiesc șoferul și să mă ducă mai aproape de finiș. Mintea îmi născocea tot felul de scenarii de-astea negative, destul de elaborate, însă refuza să îmi spună un banal „Dă-i înainte!”. Nu am cedat, am reușit să nu mituiesc pe nimeni și să finalizez concursul prin forțele mele proprii.

16. Din ce motive râzi adesea?

Am un simț al auto-ironiei destul de bine dezvoltat astfel încât adesea râd de prostiile pe care le spun sau le fac.

17. Ce simți când te uiți în oglindă dimineață, respectiv searaînainte de culcare?

Simt că puteam face mai mult, pe toate planurile, pentru că sunt auto-critic. Dar simt și recunoștință pentru ceea ce am realizat, pentru cine sunt.

18. Ce te ține treaz noaptea?

Orice contează pentru mine cu adevărat fie ea o cursă, un eveniment important, o vacanță sau un proiect la birou.

19.  Ne poți dezvălui câteva secrete din culise? Care sunt planurile tale de antrenament, ce fel de dietă alimentară aicare este modul tău de viațăîn principiu, cum ai ajuns la stadiul fizic, psihic și spiritual de a marca asemenea curse și realizări personale?

Nu există așa ceva, nu fac nimic special, doar reguli de bun-simț aș zice eu. Spre exemplu, referitor la dieta mea alimentară, ea nu există. Mănânc orice, oricât, oricând. Nu mă limitez la absolut nimic. Am însă grijă să nu combin aiurea alimentele și desigur, știu ce îmi trebuie când îmi trebuie în funcție de activitate și astfel îi dau organismului ce îmi cere. Normal că, spre exemplu, nu mănânc mici înainte de antrenament, dar asta nu înseamnă că ezit în a mânca 5 odată atunci când am poftă. Referitor la antrenamente, acestea sunt adaptate cursei planificate pentru că trebuie să simulezi în antrenamente condițiile din cursă oricare ar fi acelea. Există totodată câteva linii și principii directoare pentru clădirea, structura și componența unui plan de antrenament, dar sunt departe de a fi secrete pentru că informația este acolo, la un click distanță. La fel, stilul meu de viață este unul absolut normal aș zice eu, pentru un tip de vârsta mea. Cu mine te poți întâlni și la club spre dimineață, dar și la un fast-food la miezul zilei.

Am ajuns aici unde sunt acum din perspectivă sportivă pentru că am fost deschis să ascult pe toată lumea însă am fost destul de sceptic să nu iau nimic de bun fără o verificare atentă a acelui lucru asupra mea. Așadar, sunt unde sunt acum pentru că am trecut și încă trec printr-un proces intens de tipul trial and error. Și cred că asta este cheia: să te documentezi și să experimentezi pe propria-ți piele pentru că nu există o rețetă perfectă aplicabilă universal. Suntem diferiți și asta este fascinant.


(Vlad Tănase alături de Tadeusz Podraza – stânga – la Ultra Lovers)

20. Cine îți este cel mai bun prieten, cel mai mare rival?

Eu.

21. Închide ochii și pune-ți o dorințacea mai adâncă dorință din sufletul tău. Acum deschide ochii și îndeplinește-o. Nu este obligatoriu  o scrii aici.

Nu o scriu, dar dacă mi s-ar împlini, lumea în care trăim cu toții ar fi una mai bună. J

22. Dacă ai putea transmite o ultimă idee unui număr foarte mare de oameni, fără  ai acces la feedback și fără  existe consecințe directe la adresa ta, ce ai spune?

Încercați tot ce nu ați avut curajul să încercați până acum. Ieșiți din zona de confort pentru că nimic trainic nu se întâmplă acolo.