Descrierea scurta: o carte buna, filosofica, ce te va tine treaz noaptea cu o cana de ceai si te va face sa meditezi, dar optez pentru varianta urmatoare:

Ideea ca o carte este mult superioara unui film nu mai este de ani buni un mit, dat fiind ca suprematia cartilor a devenit o certitudine. Daca ma intrebai acum cativa ani ce as fi ales dintre un film bun si o carte plictisitoare, indubitabil optam pentru cele 100 de minute transpuse pe ecran sub perspectiva filtrata a unor scenaristi si a unui mare modelator, numit regizor. Crescand, am dedus faptul ca eram manipulat si intr-o oarecare masura mintit pe fata – nu toate informatiile ajungeau la mine si, indiscutabil, perceptia mea asupra universului literar era obturata de viziunea unui oarecare director de platou care se gandea ca mno, da mai bine la public asa. Consider ca am luat o decizie inteleapta refuzand sa primesc pe tava informatiile alterate de niste nume vazute in genericul de final (in acest articol discutam un caz izolat: filme dupa carti literare), care gonesc dupa un rating cat mai bun si o mediatizare rapida, in ciuda satisfactiei intelectuale a cinefilului in cauza. Probabil aceste decizii vin o data cu maturizarea si intelegerea mediului inconjurator, dar sa numim miscarea asta, personala, un fel de iluminare. Fara tendinte conspirationiste.

Recent am citit “Eleganta ariciului” de Muriel Barbery un roman cu nuante filosofice si o miscare culturala generala, ce pune in prim plan o fetita de 11 ani, Paloma Josse; si o portareasa, Renée Michel, care e mai mult decat ceea ce pare, depasind aparentele unui stereotip, astfel reprezentand geniul intruchipat intr-o pozitie sociala mult inferioara aristocratiei. Personal, am resimtit o oarecare simetrie la adresa societatii prezente: continuam sa judecam indivizi dupa statut, pozitie, rang sau infatisare, desconsiderand calitatea si inteligenta ascunse in spatele altei calitati – modestia. In realitate, precum in carte, ne atribuim niste calitati de care nu suntem demni, ne prefacem ca suntem cine sau ceea ce am vrea sa fim, ca intr-un CV in care trecem diverse aptitudini pe care nu le putem satisface dupa ce suntem angajati. In carte, ariciul devine un simbol al puterii, in perceptia mea, deoarece d-na Michel foloseste tepii ariciului pe post de scut impotriva snobismului aristocrat, pastrandusi astfel un grup restrans de prieteni, o zona de confort si o minte limpede, plina de cugetari filosofice, sub masca unei portarese inapte.

Tocmai ce am vizionat filmul. L-am gasit greu pe IMDB, mult mai greu l-am gasit online si asta doar pentru ca nu l-am gasit pe Filelist. Oh, da.. film de 7.4 pe IMDB sa fie doar 480p pe internet? Slabut. Filmul are 1hr30m, iar totul era contrar a ceea ce ma asteptam. Trecand peste faptul ca eu imi imaginam personajele, culorile si fizica obiectelor altfel, firul narativ a transmis niste motive si idei care efectiv nu trebuiau sa fie acolo. Mai grav ca secvente semnificative din carte nu au existat in film. Expresivitatea personajelor a fost slaba, decorul patetic, iar mesajul si emotia inexistente. Nu am ramas cu nici o emotie dupa film. In finalul cartii emotia era intensificata, iar dramatismul la standarde exorbitante, lasandu-ma in suspans prin finalul deschis. Filmul a abordat evenimentul final intr-o maniera seaca, inumana, complet banala. Acest fapt recunosc ca m-a indignat si a fost motivul principal pentru care am schimbat nota de 3 de pe IMDB intr-un 2. SEC!

Nu vreau sa fac o recenzie a cartii, vreau doar sa te influentez sa o citesti. Totusi inca filozofez asupra cuvintelor, asupra constructiei personajelor si asupra mesajului ascuns din spatele cartii. Asa sunt eu, cuget si ma tot intreb de ce se intampla totul in felul in care se intampla. Cert este ca mi-am consolidat niste ganduri si mi-am stabilit niste noi ambitii.

Le hérisson: IMDB si il poti vedea online aici. Dar mai bine, citeste cartea. Vei intelege niste lucruri 🙂