Sunt 7.5 miliarde de oameni pe aceasta planeta; daca ar fi sa-i catalogam dupa etichetele buni si rai, ar exista cateva discutii, dar totusi.. cred ca balanta ar inclina spre partea buna. Principalul argument este ca civilizatia umana este inca in picioare, ceea ce inseamna ca facem noi ceva bine de traim in continuare.

Analizand oameni din toate mediile prin care am fost – de la o coada de pensionari la Posta Romana pana la invitatii unui eveniment la patru ace – constat ca oameni simpli, modesti si de calitate exista, combatandu-se involuntar prin stilul lor existential cu rautatile de la fiecare pas. Am ajuns la concluzia ca orgoliul, stereotipurile si nestiinta in arta comunicarii (printre multe altele) conduc la un comportament rautacios, apatic, inuman si ofensator.

Stand in metrou, vad in fata mea un cuplu dragut, la 70 si ceva de ani – genul acela de cuplu pe care il vezi pe Facebook intr-o fotografie expresiva, sub descrierea “Love goals”. El, cu un chip dulce de batran, o privire inofensiva si o vizibila apasare pe suflet, isi ridica mana sprijinita de picior, cu intentia de a-si lua de mana partenera, ce nu ezita in a-i raspunde printr-un gest de dragoste ridicata la patrat. Suferea de parkinson, iar femeia ce ii fusese alaturi toata viata, nu il lasase la greu nici acum. Sub forma unei iubiri adolescentine, femeia il cuprinde in brate, isi pune capul pe umarul sau si ii spune “Sunt aici, totul va fi bine”. Restul a fost o poveste de dragoste adevarata. Nu pot nega ca m-a emotionat. Am coborat la statia urmatoare si nu i-am mai vazut niciodata, sper ca sunt bine.

La capatul opus al acestei povestioare se afla un cuplu de rromi, observat in autogara din Rm.Valcea. Proaspatul sot, care era mai tanar ca mine, isi palmuieste sotia in mijlocul peroanelor principale, ca apoi sa-i smulga violent telefonul din mana si sa il arunce in pamantul fierbinte ce avea sa il sfarame. Fizica si-a spus cuvantul, iar urmtoarele secunde, fata disperata isi strangea telefonul pe bucati. Cu telefonul distrus, obrazul rosu si un viitor deja scris, femeia isi ridica ochii spre baiatul ce trebuia sa o trateze astral, nestiind ca asta va conduce la o combinatie de franceza, spaniola, italiana, germana, toate puse sub o limba universala, nestiuta nici macar de Google Translate, ce categoric trebuia sa fie o serie de insulte dure aduse femeii. Pe langa un alt episod nescris si frecvent la nivel mondial, ce categoric m-a deranjat, un fapt descurajator asupra viziunii idealiste l-a reprezentat si ignoranta privitorilor, ce se poate compara cu ignoranta de acum mii de ani asupra unui banal sclav macelarit de un gladiator. Probabil daca nu erau rromi, cineva se autosesiza si intra in apararea femeii, astfel fiind trei motive pentru care nimeni nu a actionat: rasism (nimeni nu a intrat in actiune pentru ca fiind o etnie diferita nimeni nu a considerat ca merita ajutorul), comoditate (nimeni nu a reactionat pentru ca nu a dorit sa se puna in pericol sau sa iasa ca victima din acest conflict – ma incadrez aici: obiectele pe care le aveam la mine, ipostaza si motivatia nu imi permiteau sa intru intr-un posibil conflict fizic), un fapt psihologic ce a derutat urmaritorii. Studii clare spun ca atunci cand un grup este pus in fata unui eveniment iesit din banalitatea zilnica (un jaf, violenta familiala, un om ce lesina, etc.), eficienta si promptitudinea scad raportat la cazul in care de fata ar fi un singur individ. Spre exemplu daca la o terasa cineva lesina, este mult mai probabil ca domnul de afaceri ce sta singur la masa sa acorde primul ajutor, decat grupul de 5-6 persoane de la masa alaturata. Atunci cand esti pus in fata unui eveniment de genul, te astepti ca ceilalti din jurul tau sa actioneze, astfel incat tu nu faci nimic – voi veni cu un exemplu in povestioara urmatoare.

Undeva prin iarna lui 2015 am fost intr-o excursie cu clasa la Brasov. Am trecut si prin Poiana Brasov, am inchiriat un colac si niste sanii, am baut un vin fiert si ne-am distrat – tipic. Pentru ca o data cu automatizarile oamenii sunt din ce in ce mai lenesi, iar noi suntem oameni, am decis sa urcam cu colacul pana in varful saniusului folosind o banda oblica de tractare, pusa in dotare de administratia complexului montan. Dupa trei coborari, urcam pentru a patra oara si deja cunosteam terenul. Pe la mijlocul benzii observ ca cei de sus incep sa intre unul in altul, ignor, urcand mai sus, observ ca cei care mai devreme se inghesuiau usor sunt deja unul peste altul, iar eu deja imi faceam o idee cum ca ceva nu e in regula. Observand ca deja oamenii se calca in picioare, abandonez banda. Pus in siguranta, vad ca oamenii se tot lovesc si pica ca dominourile – responsabilul de la banda era cu capul in norii – iar nimeni nu face nimic. Strig sa apese cineva butonul de urgenta ce oprea banda, dar toti erau captati de oamenii ce picau unul peste altul. Iau initativa: printr-o miscare foarte simpla dau drumul colacului si printr-o miscare putin mai dificila fata de precedenta ma intind pana la butonul de urgenta ce avea sa opreasca banda. Simplu. Chiar foarte simplu am oprit un domino uman. Ideea este ca in acest caz foarte banal, dar in care oameni se puteau rani, nimeni nu a actionat deoarece cei care nu erau pe banda considerau ca nu e problema lor, cei de pe banda se comportau ca in povestea drobului de sare si toata lumea se astepta ca cineva sa faca ceva.

La o coada de la alimentara din imediata apropiere a casei mele o femeie modesta, de etnie rroma isi facea cumparaturile alaturi de cei doi copii: o fetita si un baietel, 9 si 7 ani dupa ochiul meu. Stiu ca nu e frumos, dar lista de cumparaturi era alcatuita din rosii, pasta de dinti, bere si paine; baietelul se uita alaturi de sora lui la o periuta de dinti, pe care probabil si-o dorea, o periuta la 3 lei sau ceva in genul. Cand baiatul i-a dus periuta mamei sale pentru a o cumpara, mama a fost de acord si totul parea ok. Cand fetita a venit cu aceeasi periuta de tinta la casa de marcat, mama i-a raspuns dur, tare si lipsit de umanitate ca nu cheltuie banii pe prostiile astea si ar trebui sa foloseasca amandoi o periuta comuna. La auzitele acestor cuvinte, fetita s-a lipit speriata de fratele ei, mama si-a intors privirea spre banii, pe care acum ii strangea in mana, numarandu-i cu patos, iar eu ma uitam mirat alaturi de vanzatoarea rece si indiferenta. Un gest de umanitate m-a cuprins si i-am cumparat si inmanat periuta fetei. Dupa acest episod, trista familie pleaca, eu imi asez cumparaturile pe masa, dar mama copiiilor se intoarce, deoarece a uitat sa cumpere ceva foarte important: doua pachete de tigari X, cu filtru. Concluziile se desprind de la sine.

Nu sunt un cetatean exemplar, inca invat, fac multe lucruri gresite, dar mult mai multe lucruri bune, fata de altii. Dar nu trebuie sa ne comparam cu altii, trebuie sa traim dupa tiparul propriu. Tu ce fel de om esti?

Sursa foto