Cunosc Bucurestiul din ce in ce mai bine, de la o saptamana la alta, dar recent am fost pus in situatia de a-mi administra timpul intr-o zi super solicitanta. Ca sa intru in poveste, eram intr-o expeditie de doua zile la Bucuresti, pentru un examen – vineri, sambata. Vineri dupa-masa am ajuns cu intarziere de o ora, din cauza unui accident ce a intarziat Dacos-ul prin Sibiu, dar o data cazat la hotelul unde aveam examenul urmatoarea zi mi-am gasit rapid de lucru: o plimbare prin mall, putina recunoastere cu o bicicleta inchiriata si o plimbare cu vedere la apus.

Urmatoarea zi, dupa o desteptare militareasca la 06:30, m-am pus rapid in miscare spre micul dejun, ca apoi sa termin primele trei probe ale examenului undeva pana in ora 12:00. Nu mai spun cat de solicitante au putut fi cele trei ore de examen. La 13:00 am facut check-out-ul la hotel si chiar ma gandeam ce pot face pana la 18:00.

Cu un ghiozdan de 10kg in spate, adidasii buni si hainele de duminica, am pornit spre un loc unde am terminat de mancat mult mai repede decat ma asteptam, fapt ce ma obliga sa imi umplu timpul ramas cu alte activitati. Conceptul de city bike pus la dispozitie de primarie l-am vazut prima data in Cluj, iar cand a aparut in Bucuresti eram categoric sigur ca trebuie sa fie ceva ce avea sa fie inferior Clujului. Fiind necunoscator in ale sistemelor iVelo, m-am bagat sa citesc instructiunile – alaturi imi statea un tanar undeva la 28 de ani, care parea la fel de confuz ca mine. Dupa ce am stat unul langa altul cam 3 minute, incercand sa intelegem ingineria sistemului de functionare iVelo, am spart tacerea: “Sincer sa fiu, habar nu am cum functioneaza chestiile astea…”, iar individul mi-a confirmat ca nici el habar nu are. Intr-un final am abandonat planul de a merge cu bicicleta; asadar ce puteam face in 4 ore prin Bucuresti, sambata, cu un ghiozdan de 10kg in spate la 40°C?

Dupa mai multe search-uri pe Google de genul “ce poti face in Bucuresti” mi se cam luase de caldura asa ca am mers spre cea mai apropiata statie de metrou: Stefan cel Mare – probabil cea mai oribila statie de metrou din Bucuresti. Ajuns la peron, sunt pus in incapacitatea de a ma orienta, dat fiind ca nu era nici un semn ce indica directia de mers a metroului (decat patru display-uri, care afisau niste reclame foarte utile la Catena sau ceva in genul). Dupa ce am intrebat un bucurestean directiile in care merg cele doua metrouri, am costatat ca duc in aceleasi locuri, numai ca exista varianta mai lunga si cea mai scurta. Ok, care-i care? Bucuresteanul nu a mai stiut, asa ca am mers la ghici: 50/50, normal ca am nimerit pe tura mai lunga.

Dupa ce am prins un loc jos, in metrou, mi-am dat seama ca se sta confortabil acolo, iar pana la urma am decis sa ma plimb cu metroul (macar nu erau 40°C si nu trebuia sa mai tin ghiozdanul in spate). Cred ca am stat asa cam 30min, si am mers dintr-un capat in celalalt al Bucurestiului. Am coborat in Preciziei, m-am dus la Decathlon si am respectat traditia de a cumpara ceva de fiecare data cand intru acolo. Dar si asa, mai aveam 2 ore de asteptare – CE mai puteam face?

Merg inapoi la metrou. Eram atat de obosit incat am atipit doua statii. Probabil daca nu erau reclamele acelea stupide la Betano din statia “Piata Unirii”, care nu mi se mai par asa stupide acum, ratam coborarea si adormeam de-a binelea. Schimb magistrala, mai stau putin si ajung la destinatia finala: Piatra Romana.

Dat fiind ca era mult mai cald ca inainte, m-am refugiat intr-un McDonalds unde nu stiam cum sa devorez mai incet inghetata aia ca sa mai consum din timp. Probabil daca mai mergeam cu cineva, avand astfel un partener de conversatie sau daca nu mai ramaneam cu 20% baterie la telefon, percepeam altcumva trecerea timpului, dar asa cu o ora diferenta pana la 18:00, am decis sa plec spre centrul de examinare, unde am stat 45 min pe un scaun, in sala de asteptare. Macar aveau aer conditionat, wi-fi si o priza.

Cu bateriile in stare critica si total epuizat, am intrat in sala de examen, m-am bagat si eu in seama cu examinatorii si am plecat. Primul gand dupa ce am iesit a fost sa prind autocarul de 19:00 sa ajung acasa si sa bag un somn. Cu un sofer de Antares, care probabil jucase in Fast & Furious, am ajuns chiar mai repede decat ma asteptam.

Concluzia este ca e de preferat sa eviti caldura ucigasa a oricarei zone, sa iti administrezi timpul cat mai bine, sa stii unde vei merge, ce vei face si care iti va fi urmatoarea miscare, chiar daca nu prea ai idee ce are sa se intample si sa incerci sa te relaxezi cat mai mult, chiar daca fiecare loc in care mergi este o agitatie constanta.